Our Lady of Medjugorje Messages containing 'pe'
Total found:
545
Mesaj din 2 ianuarie 2007 - Mesajele primite de Mirjana
„
D
ragi copii! În acest timp sfânt, plin de harurile lui Dumnezeu şi de iubirea Lui, care mă trimite la voi, vă implor să nu aveţi o inimă de piatră. Fie ca postul şi rugăciunea să fie armele voastre pentru a vă apropia şi a ajunge să-L cunoaşteţi
pe
Isus, Fiul meu. Urmaţi-mă
pe
mine şi exemplul meu luminos. Eu vă voi ajuta. Eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.
”
(
Pe
tot parcursul apariţiei, chipul Sfintei Fecioare era trist şi îndurerat. Apoi a devenit serios când a subliniat importanţa binecuvântării preotului şi ne-a cerut să ne rugăm şi să postim pentru preoţi)
Mesaj din 25 ianuarie 2007
„
D
ragi copii! Puneţi Sfânta Scriptură într-un loc vizibil în familia voastră şi citiţi-o. Astfel veţi cunoaşte rugăciunea cu inima şi gândurile voastre vor fi la Dumnezeu. Nu uitaţi că sunteţi trecători precum o floare de
pe
câmp, care se vede din depărtare, dar care dispare într-o clipă. Copilaşilor, lăsaţi un semn de bunătate şi de iubire peste tot
pe
unde treceţi şi Dumnezeu vă va binecuvânta cu abundenţa binecuvântării Lui. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 25 februarie 2007
„
D
ragi copii! Deschideţi-vă inima faţă de îndurarea lui Dumnezeu în acest timp al Postului mare. Tatăl ceresc doreşte să-l elibereze de robia păcatului
pe
fiecare dintre voi. De aceea, copilaşilor, folosiţi bine acest timp şi prin întâlnirea cu Dumnezeu în spovadă, abandonaţi păcatul şi hotărâţi-vă pentru sfinţenie. Faceţi aceasta din iubire faţă de Isus, care v-a răscumpărat
pe
toţi cu sângele Său, pentru ca voi să fiţi fericiţi şi în pace. Nu uitaţi, copilaşilor: libertatea voastră e slăbiciunea voastră, de aceea urmaţi mesajele mele cu seriozitate. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 18 martie 2007 - Aparitia anuala a Mirjanei Dragicevic-Soldo
„
D
ragi copii! Eu vin la voi ca o Mamă cu daruri. Vin cu iubire şi îndurare. Dragi copii, în mine este o inimă mare. Doresc ca în ea să fie toate inimile voastre, purificate prin post şi rugăciune. Doresc ca împreună, prin iubire, inimile noastre să triumfe. Doresc ca, prin acest triumf, să puteţi vedea adevăratul Adevăr, adevărata Cale, adevărata Viaţă. Doresc să-L puteţi vedea
pe
Fiul meu. Vă mulţumesc.
”
(Sfânta Fecioară ne-a binecuvântat
pe
noi toţi şi toate obiectele religioase. Din nou a subliniat că aceasta este numai binecuvântarea sa maternă şi a cerut rugăciuni zilnice pentru cei
pe
care, spune Sfânta Fecioară,
„Fiul meu i-a ales şi i-a binecuvântat”.
Sfânta Fecioară se referea la preoţi, crede Mirjana.)
Mesaj din 25 martie 2007
„
D
ragi copii! Doresc să vă mulţumesc din toată inima pentru renunţările voastre din timpul Postului Mare. Doresc să vă ]ncurajez să continuaţi să trăiţi postul cu inima deschisă. Prin post şi renunţare, copilaşilor, veţi fi mai puternici în credinţă. În Dumnezeu veţi găsi adevărata pace prin rugăciunea zilnică. Eu sunt cu voi şi nu sunt obosită. Doresc să vă duc
pe
toţi cu mine în Rai, de aceea hotărâţi-vă în fiecare zi pentru sfinţenie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 mai 2007 - Mesajele primite de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi vin la voi cu dorinţa maternă că voi să-mi daţi inimile voastre. Copiii mei, daţi-mi-le cu încredere totală şi fără frică. Eu în inimile voastre Îl voi pune
pe
Fiul meu şi îndurarea Lui. Aşa, copiii mei, veţi vedea cu alţi ochi lumea. Şi lângă voi îl veţi vedea
pe
aproapele vostru, veţi simţi durerile lui şi suferinţele lui. Nu vă întoarceţi faţa de la cei care suferă, altfel Fiul meu îşi va întoarce faţa Sa de la cei care o vor face. Copii, nu ezitaţi.
”
Mesaj din 25 mai 2007
„
D
ragi copii! Rugaţi-vă cu mine la Spiritul Sfânt, pentru ca El să vă conducă în căutarea voinţei lui Dumnezeu
pe
drumul sfinţeniei voastre. Iar voi, care sunteţi departe de rugăciune, convertiţi-vă, şi în tăcerea inimii voastre, căutaţi salvarea sufletelor voastre şi hrăniţi-o cu rugăciunea. Eu vă binecuvântez
pe
fiecare dintre voi cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 iunie 2007 - Apparitions to Mirjana
Sunt tot mai intense mesajele
pe
care Regina Păcii le încredinţează vizionarei Mirjana când în ziua de 2 a fiecărei luni, se întreţine cu ea şi se roagă pentru convertirea necredincioşilor.
„
D
ragi copii! Şi în acest timp dificil, iubirea lui Dumnezeu mă trimite la voi. Copiii mei, nu vă fie teamă, eu sunt cu voi. Cu totală încredere daţi-mi inimile voastre pentru ca eu să vă pot ajuta să recunoaşteţi semnele acestor timpuri în care trăiţi. Eu vă voi ajuta să cunoaşteţi iubirea Fiului meu. Prin voi eu voi triumfa! Vă mulţumesc!
”
Ca de obicei, şi de această dată Sfânta Fecioară ne-a îndemnat
să ne rugăm pentru preoţi
şi a subliniat importanţa binecuvântării sacerdotale spunând:
"Când vă binecuvântează preoţii, vă binecuvântează Fiul Meu".
Mesaj din 25 iunie 2007
„
D
ragi copii! Şi astăzi, cu o mare bucurie în inima mea, vă invit la convertire. Copilaşilor, nu uitaţi că sunteţi cu toţii importanţi în acest mare plan
pe
care Dumnezeu îl realizează prin Medjugorje. Dumnezeu doreşte să convertească întreaga lume şi să o cheme la mântuire şi la drumul spre El, care e Începutul şi Sfârşitul oricărei fiinţe. În mod special, copilaşilor, vă invit din adâncul inimii mele: deschideţi-vă faţă de acest mare har
pe
care Dumnezeu vi-l dăruieşte prin prezenţa mea aici. Doresc să-i mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru sacrificii şi rugăciuni. Eu sunt cu voi şi vă binecuvântez
pe
toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
”
Mesaj din 2 iulie 2007 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! În marea iubire a lui Dumnezeu, vin astăzi la voi pentru a vă conduce
pe
calea umilinţei şi a blândeţii. Prima staţiune
pe
această cale, dragi copii, este spovada. Renunţaţi la mândria voastră şi îngenuncheaţi înaintea Fiului meu. Înţelegeţi, copiii mei, că nu aveţi nimic şi că nu puteţi face nimic. Singurul vostru lucru care este al vostru şi
pe
care îl aveţi este păcatul. Purificaţi-vă şi acceptaţi bunătatea şi umilinţa. Fiul meu ar fi putut învinge cu puterea Lui, dar a ales bunătatea, umilinţa şi iubirea. Urmaţi-L
pe
Fiul meu şi daţi-mi mâinile voastre pentru ca, împreună, să urcăm muntele şi să învingem. Vă mulţumesc.
”
La sfârşit, Mirjana a spus:
"Sfânta Fecioară nu se gândea la un munte material sau la o localitate, ci la un munte în sens spiritual, simbolic, pentru că drumul nostru care ne duce la Dumnezeu este un urcuş".
Mesaj din 25 iulie 2007
„
D
ragi copii! Astăzi, în sărbătoarea patronului parohiei voastre, vă invit să imitaţi viaţa sfinţilor. Fie ca ei să fie un exemplu pentru voi şi o încurajare la viaţa de sfinţenie. Fie ca rugăciunea să fie pentru voi ca şi aerul
pe
care îl respiraţi şi nu o povară. Copilaşilor, Dumnezeu vă va revela iubirea Sa, iar voi veţi trăi bucuria de a fi preaiubiţii mei. Dumnezeu vă va binecuvânta şi vă va dărui o abundenţă de haruri. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 august 2007 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi privesc în inimile voastre şi privindu-le, inima mea se strânge de durere. Copiii mei, vă cer iubire necondiţionată şi curată pentru Dumnezeu. Să ştiţi că sunteţi
pe
drumul cel drept atunci când cu trupul sunteţi
pe
pământ, iar cu sufletul mereu cu Dumnezeu. Prin această iubire necondiţionată şi curată Îl veţi vedea
pe
Fiul meu în orice om, veţi simţi unirea în Dumnezeu. Ca Mamă, voi fi fericită pentru că voi avea inimile voastre sfinte şi unite. Dragi copii, voi avea mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
”
La sfârşit, Mirjana a spus:
"La începutul apariţiei, Preacurata m-a făcut să văd ceea ce ne aşteaptă dacă în inimile noastre nu va fi sfinţenie şi uniune fraternă în Cristos. N-a fost de loc frumos. Ne-a îndemnat să ne rugăm pentru păstorii noştri, pentru că fără ei, nu este unitate".
Mesaj din 25 august 2007
„
D
ragi copii! Şi astăzi vă invit la convertire. Fie ca viaţa voastră, copilaşilor, să fie oglindirea bunătăţii lui Dumnezeu şi nu a urii şi a necredinţei. Rugaţi-vă, copilaşilor, pentru ca rugăciunea să devină viaţă pentru voi. Astfel veţi descoperi în viaţa voastră pacea şi bucuria
pe
care Dumnezeu le dăruieşte celor care au inima deschisă faţă de iubirea Sa. Iar voi, cei care sunteţi departe de milostivirea lui Dumnezeu, convertiţi-vă, pentru ca Dumnezeu să nu devină surd la rugăciunile voastre şi să nu fie prea târziu pentru voi. De aceea, în acest timp de har, convertiţi-vă şi puneţi-L
pe
Dumnezeu
pe
primul loc în viaţa voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 25 septembrie 2007
„
D
ragi copii! Şi astăzi vă invit
pe
toţi să vă aprindeţi inimile cu o iubire cât mai arzătoare faţă de Cel Răstignit, şi să nu uitaţi că, din iubire pentru voi, El şi-a dat viaţa, ca voi să fiţi salvaţi. Copilaşilor, meditaţi şi rugaţi-vă pentru ca inima voastră să se deschidă faţă de iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 octombrie 2007 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Vă chem să mă însoţiţi, cu inima deschisă şi plină de încredere, în misiunea
pe
care Dumnezeu mi-a încredinţat-o. Drumul
pe
care vă conduc, din voinţa lui Dumnezeu, e greu şi cere perseverenţă, dar la sfârşit, ne vom reuni cu toţii în Dumnezeu. Între timp, copiii mei, nu încetaţi să vă rugaţi pentru darul credinţei. Numai prin credinţă, cuvântul lui Dumnezeu va fi lumină în întunericul care vrea să vă învăluie. Nu vă temeţi, eu sunt cu voi. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 octombrie 2007
„
D
ragi copii, Dumnezeu m-a trimis la voi din Iubire ca să vă conduc
pe
calea salvării. Mulţi v-aţi deschis inimile şi aţi acceptat Mesajele Mele, dar mulţi s-au pierdut
pe
această cale şi nu L-au cunoscut cu toată inima
pe
Dumnezeul Iubirii. De aceea vă invit să fiţi voi iubire şi lumină acolo unde este întuneric şi păcat. Sunt cu voi şi vă binecuvântez
pe
toţi. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea Mea.
”
Mesaj din 2 noiembrie 2007 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi vă chem să-I deschideţi inima Spiritului Sfânt şi să-I permiteţi să vă schimbe. Copiii mei, Dumnezeu este Binele Suprem, şi de aceea, ca o Mamă, vă implor: rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, postiţi, şi speraţi ca acest Bine poate fi atins, deoarece din acest Bine se naşte iubirea. Spiritul Sfânt va întări această iubire în voi şi Îl veţi putea numi
pe
Dumnezeu Tatăl vostru. Prin aceasta iubire supremă îi veţi iubi cu sinceritate
pe
toţi oamenii, şi, în Dumnezeu, îi veţi considera fraţi şi surori. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 noiembrie 2007
„
D
ragi copii! Astăzi, când Îl sărbătoriţi
pe
Cristos, Regele întregii creaţii, doresc ca El să fie Regele vieţii voastre. Numai prin dăruire, copilaşilor, puteţi înţelege darul sacrificiului lui Isus
pe
cruce pentru fiecare dintre voi. Copilaşilor, daţi-I timp lui Dumnezeu, pentru ca El să vă transforme şi să vă umple cu harul Său, astfel încât voi să fiţi un dar pentru ceilalţi. Eu sunt pentru voi, copilaşilor, un dar al harului iubirii care vine de la Dumnezeu pentru această lume fără pace. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 decembrie 2007 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi, în timp ce privesc în inimile voastre, inima mea se umple de durere şi frământare. Copiii mei, opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi în inimile voastre. Fiul meu, Dumnezeul vostru este cu adevărat
pe
primul loc? Sunt cu adevărat legile Lui măsura vieţii voastre? Vă avertizez din nou. Fără credinţă nu există apropiere de Dumnezeu şi nu există cuvântul lui Dumnezeu, care e lumina mântuirii şi lumina bunului simţ.
”
Mesaj din 25 decembrie 2007
„
D
ragi copii! Cu mare bucurie în inimă vi-L aduc
pe
Regele Păcii, pentru ca El să vă binecuvânteze cu binecuvântarea Sa. Adoraţi-L şi dăruiţi-I timp Creatorului după care tânjeşte inima voastră. Nu uitaţi că sunteţi pelerini
pe
acest pământ şi că lucrurile pământeşti vă pot aduce bucurii mici, în timp ce prin Fiul meu vi se dăruieşte viaţa veşnică. De aceea sunt cu voi, ca să vă conduc spre Acela după care tânjeşte inima voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous
1
...
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
...
28
Next>>