Our Lady of Medjugorje Messages containing 'prin*'
Total found:
298
Mesaj din 2 septembrie 2009 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi, cu inima mea maternă, vă invit să învăţaţi să iertaţi total şi necondiţionat. Voi suferiţi nedreptăţi, trădări şi persecuţii, dar
prin
aceasta vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu şi Îi deveniţi mai dragi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru darul iubirii. Numai iubirea iartă totul, aşa cum iartă Fiul meu. Urmaţi-L pe El. Eu sunt în mijlocul vostru şi mă rog pentru ca, atunci când veţi fi în faţa Tatălui vostru, să puteţi spune: “Iată-mă, Tată, L-am urmat pe Fiul Tău, am iubit şi am iertat cu inima, pentru că am crezut în judecata Ta, am avut încredere în Tine.” Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 noiembrie 2009 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Şi astăzi sunt
printre
voi pentru a vă arăta drumul care vă va ajuta să cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu, iubirea Dumnezeului care v-a permis să-L numiţi Tată şi să-L invocaţi ca pe un Tată. Vă cer să priviţi cu sinceritate în inimile voastre şi să vedeţi cât de mult Îl iubiţi. Este El ultimul pe care îl iubiţi? Înconjuraţi de bunuri materiale, de câte ori nu L-aţi trădat, respins şi uitat? Copiii mei, nu vă amăgiţi cu bunurile pământeşti. Gândiţi-vă la suflet, pentru că e mai important decât trupul. Purificaţi-l. Invocaţi-L pe Tatăl, El vă aşteaptă; întoarceţi-vă la El! Eu sunt cu voi pentru că, El, în mila Lui, mă trimite. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 noiembrie 2009
„
D
ragi copii! În acest timp de har vă invit pe toţi să reînnoiţi rugăciunea în familiile voastre. Pregătiţi-vă cu bucurie pentru venirea lui Isus. Copilaşilor, fie ca inimile voastre să fie curate şi plăcute, pentru ca iubirea şi căldura să înceapă să curgă
prin
voi în fiecare inimă care e departe de iubirea Lui. Copilaşilor, fiţi mâinile mele întinse, mâini de iubire pentru toţi acei care s-au pierdut, care nu mai au credinţă şi speranţă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 decembrie 2009 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! În acest timp de pregătire şi de aşteptare plină de bucurie, eu, ca Mamă, doresc să vă arăt ceea ce e cel mai important: sufletul vostru. Se poate Fiul meu naşte în el? Este el curăţat -
prin
iubire - de minciuni, de mândrie, de ură şi de răutate? Îl iubeşte sufletul vostru pe Dumnezeu mai presus de toate ca pe pe un Tată şi îl iubeşte pe aproapele vostru în Cristos? Eu vă arăt calea care vă va înălţa sufletul la unirea deplină cu Fiul meu. Doresc ca Fiul meu să se nască în voi. Ce bucurie ar fi aceasta pentru mine, ca Mamă! Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 aprilie 2010
„
D
ragi copii! În acest timp în care în mod special vă rugaţi şi cereţi mijlocirea mea, vă invit, copilaşilor, să vă rugaţi pentru ca
prin
rugăciunile voastre să pot ajuta cât mai multe inimi cu putinţă să se deschidă faţă de mesajele mele. Rugaţi-vă pentru intenţiile mele. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
”
Mesaj din 2 mai 2010 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi bunul vostru Tată va invită,
prin
mine, ca, cu sufletul plin de iubire, să porniţi pe drumul spiritual. Dragi copii, umpleţi-vă de har, căiţi-vă cu sinceritate pentru păcatele voastre şi tânjiţi după bine. Tânjiţi şi în numele celor care nu au cunoscut perfecţiunea binelui. Îi veţi fi mai dragi lui Dumnezeu.Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 mai 2010
„
D
ragi copii! Dumnezeu v-a dat harul să trăiţi şi să apăraţi tot binele care e în voi şi în jurul vostru şi să îi inspiraţi pe ceilalţi să fie mai buni şi mai sfinţi, dar nici Satan nu doarme şi
prin
modernism vă distrage şi vă conduce pe calea lui. De aceea, copilaşilor, în iubirea inimii mele neprihănite, iubiţi-L pe Dumnezeu mai presus de orice şi trăiţi poruncile Lui. În acest fel viaţa voastră va avea sens şi pacea va domni pe pământ. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 iunie 2010 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi vă invit ca,
prin
post şi rugăciune, să trasaţi drumul
prin
care Fiul meu va intra în inimile voastre. Primiţi-mă ca Mamă şi mesageră a iubirii lui Dumnezeu şi a dorinţei Lui pentru mântuirea voastră. Eliberaţi-vă de tot ceea ce, din trecut, vă împovărează şi vă dă un sentiment de vinovăţie; de tot ceea ce v-a dus la eroare-întuneric. Acceptaţi lumina. Renaşteţi în dreptatea Fiului meu. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 24 iunie 2010 - Ivan
„
D
ragi copii! În acest timp în care mintea şi trupul se odihnesc, vă cer să mă ajutaţi. Inima voastră să bată mereu pentru Dumnezeu: astfel mă veţi ajuta ca marele plan pe care Dumnezeu îl are cu întreaga omenire să meargă înainte. De aceea vă cer, dragi copii, să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Satan doreşte să distrugă
prin
orice mijloc acest plan. Oferiţi-mi rugăciuni, posturi, mici sacrificii ale cotidianităţii voastre, astfel încât eu să I le pot da Fiului meu şi să pot mijloci pentru fiecare. Nu vă preocupaţi, noi vom şti la ce să le folosim. Aveţi încredere, copilaşilor, eu vă sunt mereu aproape. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 septembrie 2010 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Eu sunt alături de voi pentru că doresc să vă ajut să depăşiţi încercările pe care acest timp de purificare le pune înaintea voastră. Copiii mei, una dintre ele e să nu iertaţi şi să nu cereţi iertare. Orice păcat jigneşte iubirea şi vă îndepărtează de ea – şi iubirea e Fiul meu.
Prin
urmare, copii mei, dacă doriţi să păşiţi cu mine spre pacea iubirii lui Dumnezeu, trebuie să învăţaţi să iertaţi şi să cereţi iertare. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 octombrie 2010 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi vă invit la o umilă, copiii mei, la o umilă devoţiune. Inimile voastre trebuie să fie drepte. Crucile voastre să fie pentru voi un mijloc în lupta cu păcatul zilnic. Armele voastre să fie răbdarea şi o iubire nemărginită. O iubire care ştie să aştepte şi care vă va face capabili să recunoaşteţi semnele lui Dumnezeu, pentru ca viaţa voastră, cu o iubire smerită, să arate adevărul tuturor celor care îl caută în tenebrele minciunii. Copiii mei, apostolii mei, ajutaţi-mă să deschid drumurile pentru Fiul meu. Încă o dată vă invit la rugăciune pentru păstorii voştri.
Prin
ei voi învinge. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 decembrie 2010 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi mă rog aici cu voi pentru ca să găsiţi puterea de a vă deschide inimile şi astfel să deveniţi conştienţi de enorma iubire a Dumnezeului ce suferă. Datorită acestei iubiri, datorită bunătăţii şi blândeţii Lui, sunt şi eu cu voi. Vă invit ca acest timp deosebit de pregătire să fie timp de rugăciune, de pocăinţă şi convertire. Copiii mei, aveţi nevoie de Dumnezeu. Nu puteţi continua fără Fiul meu. Când veţi înţelege şi veţi accepta aceasta, se va împlini ce v-am promis.
Prin
Spiritul Sfânt se va naşte în inimile voastre Împărăţia Cerurilor. Eu vă conduc la aceasta. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 ianuarie 2011 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, astăzi vă invit la comuniune în Isus, Fiul meu. Inima mea maternă se roagă ca să înţelegeţi că sunteţi familia lui Dumnezeu.
Prin
libertatea spirituală a voinţei pe care v-a dat-o Tatăl Ceresc sunteţi chemaţi să cunoaşteţi voi înşivă adevărul, binele sau răul. Fie ca rugăciunea şi postul să vă deschidă inimile şi să vă ajute la descoperirea Tatălui Ceresc
prin
Fiul meu.
Prin
descoperirea Tatălui viaţa voastră va fi îndreptată spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi la crearea familiei lui Dumnezeu, aşa cum doreşte Fiul meu. Eu nu vă voi părăsi pe calea aceasta. Vă mulţumesc." (Mirjana a simţit că poate să-i spună Maicii Domnului: "Am venit cu toţii la Tine cu suferinţele şi crucile noastre. Ajută-ne te rugăm!" Sfânta Fecioară şi-a întins mâinile spre noi şi a spus:
”
Deschideţi-mi inimile voastre, daţi-mi suferinţele voastre! Mama vă va ajuta!
Sfânta Fecioară i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, toate obiectele devoţionale şi a subliniat încă o dată importanţa binecuvântării sacerdotale.)
Mesaj din 2 februarie 2011 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, vă adunaţi în jurul meu, vă căutaţi calea, căutaţi, căutaţi adevărul, dar uitaţi lucrul cel mai important: uitaţi să vă rugaţi corect! Buzele voastre rostesc cuvinte fără de număr, dar spiritul vostru nu resimte nimic. Rătăcind
prin
întuneric, vi-l imaginaţi pe Dumnezeu însuşi după modul vostru de gândire şi nu aşa cum este El cu adevărat în iubirea Sa. Dragi copii, adevărata rugăciune vine din adâncul inimii voastre, din suferinţa voastră, din bucuria voastră, din cererea voastră de a vi se ierta păcatele. Aceasta este calea spre adevărata cunoaştere de Dumnezeu şi odată cu aceasta şi a voastră înşivă, pentru că sunteţi creeaţi după chipul Său. Rugăciunea vă va conduce la împlinirea dorinţei mele, a misiunii mele aici cu voi, unitatea în familia lui Dumnezeu. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 18 martie 2011 - Aparitia anuala a Mirjanei Dragicevic-Soldo
„
D
ragi copii! Eu sunt cu voi în numele celei mai mari Iubiri, în Numele Bunului Dumnezeu care s-a apropiat de voi
prin
Fiul meu Isus şi v-a arătat adevărata iubire. Eu doresc să vă conduc pe calea lui Dumnezeu. Doresc să vă învăţ adevărata iubire, ca ceilalţi să o vadă în voi, ca voi să o vedeţi în ceilalţi, ca să le fiţi fraţi şi ca ceilalţi să vadă în voi un frate milostiv. Copiii mei, nu vă temeţi să îmi deschideţi inimile voastre. Cu iubire de mamă vă voi arăta ce doresc de la fiecare dintre voi, ce aştept de la apostolii mei. Urmaţi-mă. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 aprilie 2011
„
D
ragi copii, aşa cum natura dăruieşte acum cele mai frumoase culori ale anului, vă invit şi Eu pe voi să daţi mărturi
prin
viaţa voastră şi să îi ajutaţi pe ceilalţi să se apropie de Inima mea Neprihănită pentru ca flacăra iubirii Celui PreaÎnalt să înmugurească în inimile lor. Eu sunt cu voi şi mă rog neîncetat pentru voi, pentru ca viaţa voastră să fie o reflexie a paradisului aici pe pământ. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 mai 2011 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, Dumnezeu Tatăl mă trimite ca să vă arăt calea mântuirii, pentru că El, fiii mei, doreşte să vă salveze şi nu să vă condamne. De aceea eu, ca Mamă, vă adun în jurul meu, căci doresc, cu iubirea mea maternă, să vă ajut a vă elibera de murdăria trecutului, ca să reîncepeţi să trăiţi şi să trăiţi altfel. Vă invit să înviaţi în Fiul meu. Cu spovedirea păcatelor renunţaţi la tot ceea ce vă îndepărtează de Fiul meu şi a făcut viaţa voastră goală şi neroditoare. Spune-ţi “da” din inimă Tatălui şi intraţi pe drumul mântuirii pe care El vă cheamă
prin
intermediul Duhului Sfânt. Vă mulţumesc!
”
Mesaj din 17 iunie 2011 - Mesaj dat
prin
Ivan
„
D
ragi copii, şi astăzi Mama vă invită cu iubire: decideţi-vă pentru Fiul meu, porniţi la drum împreună cu El. Urmaţi mesajele mele; mai ales în zilele acestea care vor veni, reînnoiţi mesajele mele în familiile voastre. Rugaţi-vă, dragi copii, pentru ca Fiul meu să se nască în inimile voastre, în familiile voastre. Să ştiţi, dragi copii, că Mama se roagă pentru voi şi vă iubeşte cu dragoste maternă. Deci, perseveraţi! Vă mulţumesc şi astăzi, dragi copii, pentru că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 25 iunie 2011 - Aniversarea a 30 de ani de aparitii
„
D
ragi copii, multumiti impreuna cu mine Celui Preainalt pentru prezenta mea
printre
voi. Inima mea se bucura vazand dragostea si bucuria de a trai mesajele mele. Sunteti numerosi cei care ati raspuns, dar astept si caut toate inimile adormite, pentru ca ele sa se trezeasca din somnul necredintei. Apropiati-va inca mai mult de Inima mea Neprihanita, copilasilor, pentru ca eu sa pot sa va conduc pe toti spre vesnicie. Multumesc ca ati raspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 iulie 2011 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, astăzi, pentru a vă uni cu Fiul meu, vă invit la un pas dificil şi dureros. Vă invit la recunoaşterea completă a păcatelor şi la mărturisirea lor, la purificare. O inimă impură nu poate fi în Fiul meu şi cu Fiul meu. O inimă impură nu poate aduce un rod de iubire şi de unitate. O inimă impură nu poate împlini acţiuni drepte şi corecte, nu e un exemplu al frumuseţii iubirii lui Dumnezeu pentru cei care sunt în jurul ei şi care nu au cunoscut această frumuseţe. Voi, copiii mei, vă reuniţi în jurul meu plini de entuziasm, de dorinţe şi de aşteptări, dar eu îl rog pe Tatăl cel bun ca,
prin
Duhul Sfânt al Fiului meu, să pună credinţa în inimile voastre purificate. Copiii mei, ascultaţi-mă, porniţi la drum cu mine!
”
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
...
15
Next>>