Our Lady of Medjugorje Messages containing 'să'
Total found:
739
Mesaj din 25 noiembrie 2012
„
D
ragi copii, în acest timp de har vă invit pe toţi
să
reînnoiţi rugăciunea. Deschideţi-vă sfintei spovedanii, pentru ca fiecare din voi
să
accepte cu toată inima chemarea mea. Eu sunt cu voi şi vă ocrotesc de abisul păcatului, iar voi trebuie
să
vă deschideţi drumului convertirii şi sfinţeniei pentru ca inima voastră
să
ardă de iubire pentru Dumnezeu. Daţi-i din timpul vostru şi El vi se va dărui şi, astfel, în voinţa Lui Dumnezeu veţi descoperi iubirea şi bucuria vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 decembrie 2012 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, cu iubire de mamă şi cu răbdare de mamă vă chem din nou
să
trăiţi conform Fiului meu,
să
răspândiţi pacea Lui şi iubirea Lui şi, ca apostoli ai mei,
să
primiţi cu toată inima adevărul lui Dumnezeu şi
să
-L rugaţi pe Duhul Sfânt
să
vă conducă. Atunci veţi putea
să
slujiţi cu credincioşie Fiului meu şi veţi putea arăta altora, cu vieţile voastre, iubirea Lui. Ca mamă, prin iubirea Fiului meu şi a mea, eu continui
să
aduc toţi copii pierduţi în îmbrăţişarea mea maternă şi
să
le arăt calea credinţei. Copiii mei, ajutaţi-mă în lupta mea de mamă şi rugaţi-vă cu mine ca păcătoşii
să
-şi recunoască păcatele şi
să
se căiască sincer. Rugaţi-vă şi pentru aceia pe care Fiul meu i-a ales şi i-a consacrat în Numele Lui. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 decembrie 2012 - Apariţia anuală avută de Iakov
Maica Domnului a venit cu Pruncul Isus în braţe. Apariţia a început la orele 14:15 şi a durat 10 minute.
„
D
ragi copii, dăruiţi-mi viaţa voastră şi predaţi-vă cu totul mie, ca
să
vă pot ajuta
să
înţelegeţi iubirea mea de mamă şi iubirea Fiului meu faţă de voi. Copiii mei, eu vă iubesc neţărmurit şi azi, în mod special, de ziua naşterii Fiului meu, doresc
să
vă primesc pe fiecare din voi în inima mea şi
să
dăruiesc vieţile voastre Fiului meu. Copiii mei, Isus vă iubeşte şi vă dă harul de a trăi în milostivirea Lui, dar multe dintre inimile voastre au fost cucerite de păcat şi trăiţi în întuneric. De aceea, copiii mei, nu aşteptaţi, spuneţi nu păcatului şi predaţi-i inimile voastre Fiului meu, căci numai astfel veţi putea trăi milostivirea lui Dumnezeu şi veţi putea porni pe calea mântuirii cu Isus în inimile voastre.
”
Mesaj din 2 ianuarie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, cu multă iubire şi răbdare continui
să
fac inimile voastre asemenea inimii mele. Cu exemplul meu continui
să
vă învăţ smerenia, înţelepciunea şi iubirea, căci am nevoie de voi, nu pot fără voi, copiii mei. După voia Lui Dumnezeu vă aleg, cu puterea Lui vă întăresc. De aceea, copiii mei, nu vă temeţi
să
îmi deschideţi inima voastră, eu i-o voi da Fiului meu, iar El vă va dărui în schimb pace dumnezeiască. Voi o veţi duce tuturor acelora pe care îi întâlniţi, veţi mărturisi iubirea lui Dumnezeu cu vieţile voastre, iar pe Fiul meu îl veţi dărui prin voi înşivă. Vă voi conduce prin împăcare, post şi rugăciune. Neţărmurită e iubirea mea, nu vă temeţi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru păstori, fie ca buzele voastre
să
fie închise pentru orice fel de judecată, căci, nu uitaţi, Fiul meu i-a ales şi doar El are dreptul de a judeca. Vă mulţumesc.
”
Fecioara i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi toate obiectele aduse.
Mesaj din 25 ianuarie 2013
„
D
ragi copii! Şi astăzi vă chem la rugăciune. Fie ca rugăciunea voastră
să
fie tare ca piatra vie, până când nu deveniţi martori cu vieţile voastre. Mărturisiţi frumuseţea credinţei voastre. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
”
Mesaj din 2 februarie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, iubirea mă aduce la voi, iubirea care vreau
să
o învăţaţi şi voi de la mine: iubirea adevărată. Iubirea pe care Fiul meu v-a arătat-o când a murit pe cruce din dragoste pentru voi. Iubirea care este mereu gata
să
ierte şi
să
ceară iertare. Cât de mare e iubirea voastră? Inima mea de Mamă e tristă în timp ce caută iubirea în inimile voastre. Nu sunteţi dispuşi
să
vă supuneţi, din iubire, voinţa voastră voinţei lui Dumnezeu. Nu mă puteţi ajuta pentru ca cei care nu au cunoscut iubirea lui Dumnezeu
să
o cunoască, deoarece voi nu aveţi iubirea adevărată. Consacraţi-mi inimile voastre şi eu vă voi conduce. Vă voi învăţa
să
iertaţi,
să
vă iubiţi duşmanul şi
să
trăiţi prin Fiul meu. [acelaşi cuvânt poate însemna aici şi: în conformitate cu (ce vrea) Fiul meu]. Nu vă temeţi pentru voi înşivă. Fiul meu nu uită dificultăţile celor care iubesc. Voi fi lângă voi. Îl voi ruga pe Tatăl ceresc pentru ca lumina adevărului veşnic şi a iubirii
să
vă lumineze. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, pentru ca, prin postul şi rugăciunea voastră,
să
vă poată conduce în iubire. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 februarie 2013
„
D
ragi copii, şi astăzi vă invit la rugăciune. Păcatul vă atrage spre lucrurile pământeşti, însă eu am venit
să
vă conduc spre sfinţenie şi spre lucrurile lui Dumnezeu, dar voi vă luptaţi şi risipiţi energiile voastre în lupta cu binele şi răul ce sunt în voi. De aceea, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă până când rugăciunea nu devine bucurie pentru voi şi viaţa voastră va deveni un simplu drum spre Dumnezeu. Mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 18 martie 2013 - Aparitia anuala a Mirjanei Dragicevic-Soldo
„
D
ragi copii, vă invit
să
binecuvântaţi Numele Domnului cu încredere totală şi cu bucurie şi
să
Îi mulţumiţi din inimă zi de zi pentru marea Sa iubire. Prin această iubire pe care v-a demonstrat-o pe cruce, Fiul meu v-a dat posibilitatea ca toate
să
vi se ierte, aşa încât
să
nu aveţi de ce vă ruşina, ascunde şi, de frică,
să
nu deschideţi poarta inimii voastre Fiului meu. Din contră, copiii mei, împăcaţi-vă cu Tatăl ceresc ca
să
vă puteţi iubi pe voi înşivă cum vă iubeşte Fiul meu. Când veţi începe
să
vă iubiţi pe voi înşivă, îi veţi iubi şi pe ceilaţi oameni şi în ei Îl veţi vedea pe Fiul meu şi veţi recunoaşte măreţia iubirii Sale. Trăiţi în credinţă! Prin mine, Fiul meu vă pregăteşte pentru lucrările pe care vrea
să
le înfăptuiască prin voi, prin care vrea
să
Se preamărească. Mulţumiţi-I. În mod special mulţumiţi-I pentru păstori, intermediarii voşti în împăcarea cu Tatăl ceresc. Eu vă mulţumesc vouă, copiilor mei. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 martie 2013
„
D
ragi copii, în acest timp de har vă invit
să
luaţi în mâini crucea iubitului meu Fiu Isus şi
să
contemplaţi patima şi moartea Sa. Suferinţele voastre
să
fie unite cu suferinţa Lui şi iubirea va învinge, căci El, care e Iubirea, s-a dat pe Sine din dragoste ca
să
mântuiască pe fiecare dintre noi. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă până când iubirea şi pacea nu vor începe
să
domnească în inimile voastre. Mulţumesc că aţi răspuns chemarii mele.
”
Mesaj din 2 aprilie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, vă chem
să
fiţi în duh una cu Fiul meu. Vă chem ca prin rugăciune şi prin Sfânta Liturghie, prin care Fiul meu se uneşte într-un mod deosebit cu voi,
să
încercaţi
să
fiţi ca El;
să
fiţi, asemenea Lui, mereu gata
să
împliniţi voia lui Dumnezeu, nu
să
căutaţi
să
se împlinească a voastră. Căci, copiii mei, din voia lui Dumnezeu sunteţi – existaţi, iar fără voia lui Dumnezeu nu sunteţi nimic. Eu, ca mamă, vă cer ca, prin viaţa voastră,
să
vorbiţi despre slava lui Dumnezeu, căci în acest fel vă veţi preamări şi pe voi, după voia Sa. Arătaţi tuturor smerenia şi iubirea de aproapele. Prin această umilinţă şi iubire v-a mântuit Fiul meu şi v-a deschis calea spre Tatăl ceresc. Eu vă rog pe voi
să
deschideţi calea către Tatăl ceresc pentru toţi aceia care nu L-au cunoscut şi nu şi-au deschis inimile iubirii Lui. Cu vieţile voastre deschideţi calea tututor celor care încă rătăcesc în căutarea adevărului. Copiii mei, fiţi pentru mine apostoli care nu au trăit în zadar. Nu uitaţi că veţi veni înaintea Tatălui ceresc şi îi veţi vorbi despre voi înşivă. Fiţi gata! Din nou vă avertizez: rugaţi-vă pentru cei pe care Fiul meu i-a chemat, ale căror mâini le-a binecuvântat şi pe care vi i-a dăruit vouă. Rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 mai 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, vă invit din nou
să
iubiţi şi
să
nu judecaţi. Fiul Meu, din voia Tatălui ceresc, a fost în mijlocul vostru pentru a vă arăta calea mântuirii, pentru a vă salva şi nu pentru a vă judeca. Dacă vreţi
să
Îl urmaţi pe Fiul meu, nu veţi judeca, ci veţi iubi, aşa cum Tatăl ceresc vă iubeşte pe voi. Când vă este mai greu, când cădeţi sub povara crucii, nu disperaţi, nu judecaţi, ci amintiţi-vă că sunteţi iubiţi şi lăudaţi-L pe Tatăl Ceresc pentru iubirea Lui. Copiii mei, nu deviaţi de la strada pe care vă conduc. Nu alergaţi spre pierzare. Rugăciunea şi postul
să
vă întărească, ca
să
puteţi trăi aşa cum Tatăl Ceresc ar dori; ca
să
fiţi ai mei apostoli ai credinţei şi ai iubirii; pentru ca viaţa voastră
să
îi binecuvânteze pe cei pe care îi întâlniţi; pentru ca
să
fiţi una cu Tatăl ceresc şi cu Fiul meu. Copiii mei, acesta e unicul Adevăr. Adevărul care duce la convertirea voastră şi apoi la convertirea tuturor acelora pe care îi întâlniţi şi care nu L-au cunoscut pe Fiul meu, la convertirea tuituror acelora care nu ştiu ce înseamnă
să
iubeşti. Copiii mei, Fiul meu v-a dăruit păstori: ocrotiţi-i, rugaţi-vă pentru ei. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 mai 2013
„
D
ragi copii, astăzi vă invit
să
fiţi tari şi hotărâţi în credinţă şi în rugăciune, până când rugăciunile voastre nu devin atât de puternice încât
să
deschidă inima iubitului meu Fiu Isus. Rugaţi-vă, copilaşilor, rugaţi-vă fără încetare până când inima voastră nu se deschide iubirii lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi, mijlocesc pentru voi toţi şi mă rog pentru convertirea voastră. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 iunie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, în acest timp de neliniştite eu vă invit din nou
să
porniţi pe urmele Fiului meu,
să
Îl urmaţi. Vă ştiu durerile, suferinţele şi dificultăţile, dar în Fiul meu vă veţi odihni, în El veţi găsi pacea şi mântuirea. Copiii mei, nu uitaţi că Fiul meu v-a răscumpărat cu crucea Lui şi v-a făcut capabili
să
fiţi din nou copiii lui Dumnezeu şi
să
-L numiţi din nou Tată pe Părintele Ceresc. Ca
să
fiţi demni de Tatăl, iubiţi şi iertaţi, căci Tatăl vostru e iubire şi iertare. Rugaţi-vă şi postiţi, căci aceasta este calea spre purificarea voastră, aceasta este calea pentru a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe Tatăl Ceresc. Când Îl veţi cunoaşte pe Tatăl, veţi înţelege că numai El vă este necesar.
”
(Fecioara a accentuat acest lucru cu hotărâre)
:
„
E
u, ca Mamă, îi doresc pe copiii mei în comuniunea unui singur popor, în care se ascultă şi se trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, copiii mei, porniţi pe urmele Fiului meu, fiţi una cu El, fiţi copii ai lui Dumnezeu. Iubiţi-i pe păstorii voştri cum i-a iubit Fiul meu când i-a chemat
să
vă slujească. Vă mulţumesc!
”
Mesaj din 2 iulie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, cu iubire de mamă vă rog
să
îmi daţi inimile voastre pentru ca eu
să
vă pot prezenta Fiului meu şi
să
vă eliberez,
să
fiţi eliberaţi de tot acel rău care vă face tot mai mult robi şi vă îndepărtează de unicul Bine - de Fiul meu, eliberaţi de tot ce vă conduce pe calea greşită şi vă fură pacea. Eu doresc
să
vă conduc spre libertatea promisiunilor Fiului meu, căci doresc ca aici
să
se împlinească în mod desăvârşit voia lui Dumnezeu, anume ca, prin împăcarea cu Tatăl Ceresc, prin post şi rugăciune,
să
se nască APOSTOLI AI IUBIRII LUI DUMNEZEU, apostoli care în mod liber şi cu iubire vor răspândi iubirea lui Dumnezeu tuturor copiilor mei, apostoli care vor răspândi iubirea încrezătoare în Tatăl Ceresc şi vor deschide poarta Cerului. Dragi copii, oferiţi păstorilor voştri bucuria iubirii şi a sprijinului, după cum şi lor le-a fost cerut de către Fiul meu
să
v-o ofere vouă. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 august 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, dacă doar mi-aţi deschide inimile voastre cu încredere deplină, aţi înţelege totul. Aţi înţelege cu câtă iubire vă chem, cu câtă iubire doresc
să
vă transform,
să
vă fac fericiţi, cu câtă iubire doresc
să
vă fac ucenici ai Fiului meu şi
să
vă dau pacea şi plinătatea Fiului meu. Aţi înţelege nemărginita mărime a iubirii mele de mamă. De aceea, copiii mei, rugaţi-vă, căci prin rugăciune creşte credinţa voastră şi se naşte iubirea, datorită căreia nici crucea nu mai e de nesuportat, căci nu o mai purtaţi singuri. În comuniune cu Fiul meu preamăriţi Numele Tatălui ceresc. Rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e singurul adevăr - ea iartă tot, slujeşte tuturor şi în fiecare vede un frate. Copii mei, apostolii mei, mare este încrederea pe care v-a acordat-o Tatăl ceresc prin mine, slujitoarea Lui, ca
să
îi ajutaţi pe aceia care nu Îl cunosc , ca
să
se împace cu El şi
să
Îl urmeze. De aceea vă învăţ iubirea, căci numai dacă veţi avea iubire veţi putea
să
Îi răspundeţi. Din nou vă chem
să
vă iubiţi păstorii şi
să
vă rugaţi ca, în aceste vremuri dificile, sub călăuzirea lor, Numele Fiului meu
să
se preamărească. Vă mulţumesc!
”
Mesaj din 25 august 2013
„
D
ragi copii, şi astăzi Cel Preaînalt îmi dă harul
să
fiu cu voi şi
să
vă conduc spre convertire. În fiecare zi eu semăn şi vă chem la convertire, ca
să
fiţi rugăciune, pace, iubire, grâu care, murind, rodeşte însutit. Nu doresc ca voi, dragi copii,
să
vă căiţi pentru tot ce aţi fi putut face, dar nu aţi dorit. De aceea, copilaşilor, spuneţi din nou cu entuziasm: „Vreau
să
fiu semn pentru alţii“. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
”
Mesaj din 25 septembrie 2013
„
D
ragi copii, şi astăzi vă chem la rugăciune. Relaţia voastră cu rugăciunea
să
fie cotidiană. Rugăciunea împlineşte miracole în voi şi prin voi, de aceea, copilaşilor, rugăciunea
să
vă fie bucurie. Atunci relaţia voastră cu viaţa va fi mai profundă şi mai deschisă şi veţi conştientiza că viaţa e un dar pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
”
Mesaj din 2 octombrie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, vă iubesc cu iubire maternă şi cu răbdare de mamă aştept iubirea voastră şi comuniunea voastră. Mă rog
să
fiţi comunitatea copiilor lui Dumnezeu, a copiilor mei. Mă rog pentru ca voi, ca şi comunitate,
să
vă reînsufleţiţi, cu bucurie, în credinţă şi în iubirea Fiului meu. Copiii mei, vă adun ca pe apostolii mei şi vă învăţ cum
să
faceţi cunoscută altora iubirea Fiului meu, cum
să
le duceţi Vestea cea bună, care e Fiul meu. Daţi-mi inimile voastre deschise şi purificate şi eu le voi umple de iubire pentru Fiul meu. Iubirea Lui va da sens vieţii voastre, iar eu voi umbla cu voi. Voi fi cu voi până la întâlnirea cu Tatăl ceresc. Copiii mei, se vor mântui doar aceia care merg spre Tatăl ceresc cu iubire şi credinţă. Nu vă temeţi, sunt cu voi! Aveţi încredere în păstorii voştri, cum a avut Fiul meu când i-a ales şi rugaţi-vă
să
aibă puterea şi iubirea
să
vă călăuzească. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 25 octombrie 2013
„
D
ragi copii, astăzi vă invit
să
vă deschideţi rugăciunii. Rugăciunea înfăptuie miracole în voi şi prin voi. De aceea, copilaşilor, în simplitatea inimii căutaţi de la Cel Preaînalt
să
vă dea puterea
să
fiţi copii ai lui Dumnezeu, ca nu cumva satana
să
vă agite aşa cum vântul agită ramurile*. Decideţi-vă din nou, copilaşilor, pentru Dumnezeu şi căutaţi numai voia Sa şi atunci veţi găsi bucurie şi pace în El. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
”
Mesaj din 2 noiembrie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, ca o mamă vă invit din nou
să
iubiţi,
să
vă rugaţi fără încetare pentru darul iubirii,
să
îl iubiţi pe Tatăl ceresc mai presus de toate. Când Îl veţi iubi pe El, vă veţi iubi pe voi înşivă şi pe aproapele vostru. Aceste realităţi nu pot fi separate. Tatăl ceresc este în fiecare om, iubeşte fiecare om şi îl cheamă pe fiecare pe nume. De aceea, copiii mei, în rugăciune ascultaţi voia Tatălui ceresc. Vorbiţi cu El.
Să
aveţi un raport personal cu Tatăl, care va face şi mai profund raportul între voi, comunitatea fiilor mei, a apostolilor mei. Ca Mamă, doresc ca, prin iubirea faţă de Tatăl ceresc,
să
vă înălţaţi deasupra vanităţilor acestei lumi şi
să
îi ajutaţi pe alţii
să
cunoască şi
să
se apropie treptat de Tatăl ceresc. Copiii mei, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru darul iubirii, căci iubirea e Fiul meu. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri, ca
să
aibă întotdeauna iubire pentru voi, cum a avut-o şi a arătat-o Fiul meu, dându-şi viaţa pentru mântuirea voastră. Vă mulţumesc.
”
To compare Medjugorje messages with another language versions choose
<<Previous
1
...
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
...
37
Next>>