Our Lady of Medjugorje Messages containing 'tată'
Total found:
11
Mesaj din 2 septembrie 2009 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi, cu inima mea maternă, vă invit să învăţaţi să iertaţi total şi necondiţionat. Voi suferiţi nedreptăţi, trădări şi persecuţii, dar prin aceasta vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu şi Îi deveniţi mai dragi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru darul iubirii. Numai iubirea iartă totul, aşa cum iartă Fiul meu. Urmaţi-L pe El. Eu sunt în mijlocul vostru şi mă rog pentru ca, atunci când veţi fi în faţa Tatălui vostru, să puteţi spune: “Iată-mă,
Tată
, L-am urmat pe Fiul Tău, am iubit şi am iertat cu inima, pentru că am crezut în judecata Ta, am avut încredere în Tine.” Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 noiembrie 2009 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Şi astăzi sunt printre voi pentru a vă arăta drumul care vă va ajuta să cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu, iubirea Dumnezeului care v-a permis să-L numiţi
Tată
şi să-L invocaţi ca pe un
Tată
. Vă cer să priviţi cu sinceritate în inimile voastre şi să vedeţi cât de mult Îl iubiţi. Este El ultimul pe care îl iubiţi? Înconjuraţi de bunuri materiale, de câte ori nu L-aţi trădat, respins şi uitat? Copiii mei, nu vă amăgiţi cu bunurile pământeşti. Gândiţi-vă la suflet, pentru că e mai important decât trupul. Purificaţi-l. Invocaţi-L pe Tatăl, El vă aşteaptă; întoarceţi-vă la El! Eu sunt cu voi pentru că, El, în mila Lui, mă trimite. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 decembrie 2009 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! În acest timp de pregătire şi de aşteptare plină de bucurie, eu, ca Mamă, doresc să vă arăt ceea ce e cel mai important: sufletul vostru. Se poate Fiul meu naşte în el? Este el curăţat - prin iubire - de minciuni, de mândrie, de ură şi de răutate? Îl iubeşte sufletul vostru pe Dumnezeu mai presus de toate ca pe pe un
Tată
şi îl iubeşte pe aproapele vostru în Cristos? Eu vă arăt calea care vă va înălţa sufletul la unirea deplină cu Fiul meu. Doresc ca Fiul meu să se nască în voi. Ce bucurie ar fi aceasta pentru mine, ca Mamă! Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 18 martie 2010 - Aparitia anuala a Mirjanei Dragicevic-Soldo
„
D
ragi copii! Astăzi că invit să iubiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Rugaţi-vă pentru darul iubirii pentru că atunci când sufletul iubeşte Îl cheamă la el pe Fiul meu. Fiul meu nu-i refuză pe cei care Îl cheamă şi care doresc să trăiască conform Lui. Rugaţi-vă pentru cei care nu înţeleg iubirea, care nu înţeleg ce înseamnă să iubeşti. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să fie pentru ei
Tată
şi nu Judecător. Copiii mei, fiţi voi apostolii mei, fiţi fluviul meu de iubire. Eu am nevoie de voi. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 mai 2010 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii! Astăzi bunul vostru
Tată
va invită, prin mine, ca, cu sufletul plin de iubire, să porniţi pe drumul spiritual. Dragi copii, umpleţi-vă de har, căiţi-vă cu sinceritate pentru păcatele voastre şi tânjiţi după bine. Tânjiţi şi în numele celor care nu au cunoscut perfecţiunea binelui. Îi veţi fi mai dragi lui Dumnezeu.Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 noiembrie 2011 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, Tatăl nu v-a abandonat. Nemăsurată e iubirea Lui, iubirea care mă aduce la voi ca să vă ajut să-L cunoaşteţi, pentru ca, prin Fiul meu, voi toţi să puteţi să-I spuneţi "
Tată
!" din toată inima; pentru ca voi să puteţi fi un (singur) popor în familia lui Dumnezeu. Dar, copiii, mei, nu uitaţi că nu sunteţi în lumea aceasta doar pentru voi înşivă şi că eu nu vă chem aici doar pentru voi. Cei care-L urmează pe Fiul meu se gândesc la fratele lor în Cristos ca la ei înşişi şi nu cunosc egoismul. Prin urmare, eu doresc ca voi să fiţi lumina Fiului meu, ca voi să iluminaţi calea tuturor celor care nu L-au cunoscut pe Tatăl, a tuturor celor care rătăcesc în întunericul păcatului, al disperării, al durerii şi singurătăţii şi să le arataţi, cu viaţa voastră, iubirea lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi! Dacă vă deschideţi inimile eu vă voi conduce. Vă invit din nou: rugaţi-vă pentru păstorii voştri. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 iulie 2012 - Apariţia avută de Mirjana
„
C
opiii mei, vă rog din nou, ca o mamă, să vă opriţi pentru o clipă şi să reflectaţi la voi înşivă şi la caracterul trecător al acestei vieţi pământeşti a voastre. Apoi reflectaţi la veşnicie şi la fericirea veşnică. Ce doriţi, pe ce drum vreţi să porniţi? Iubirea de
Tată
mă trimite ca să vă fiu mijlocitoare, ca să vă arăt, cu iubire de mamă, calea ce duce la curăţia sufletului, a sufletului neîmpovărat de păcat, a sufletului ce va cunoaşte veşnicia. Mă rog ca să vă lumineze lumina iubirii Fiului meu, ca să învingeţi slăbiciunile şi să ieşiţi din mizerie. Voi sunteţi copiii mei şi vă doresc pe toţi pe calea mântuirii. De aceea, copii mei, strângeţi-vă în jurul meu ca să vă pot face cunoştinţă cu iubirea Fiului meu şi astfel să deschideţi uşile fericirii veşnice. Rugaţi-vă, cum mă rog şi eu, pentru păstorii voştri. Iarăşi vă avertizez: nu îi judecaţi, căci Fiul meu i-a ales. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 iunie 2013 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, în acest timp de neliniştite eu vă invit din nou să porniţi pe urmele Fiului meu, să Îl urmaţi. Vă ştiu durerile, suferinţele şi dificultăţile, dar în Fiul meu vă veţi odihni, în El veţi găsi pacea şi mântuirea. Copiii mei, nu uitaţi că Fiul meu v-a răscumpărat cu crucea Lui şi v-a făcut capabili să fiţi din nou copiii lui Dumnezeu şi să-L numiţi din nou
Tată
pe Părintele Ceresc. Ca să fiţi demni de Tatăl, iubiţi şi iertaţi, căci Tatăl vostru e iubire şi iertare. Rugaţi-vă şi postiţi, căci aceasta este calea spre purificarea voastră, aceasta este calea pentru a-L cunoaşte şi a-L înţelege pe Tatăl Ceresc. Când Îl veţi cunoaşte pe Tatăl, veţi înţelege că numai El vă este necesar.
”
(Fecioara a accentuat acest lucru cu hotărâre)
:
„
E
u, ca Mamă, îi doresc pe copiii mei în comuniunea unui singur popor, în care se ascultă şi se trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, copiii mei, porniţi pe urmele Fiului meu, fiţi una cu El, fiţi copii ai lui Dumnezeu. Iubiţi-i pe păstorii voştri cum i-a iubit Fiul meu când i-a chemat să vă slujească. Vă mulţumesc!
”
Mesaj din 2 martie 2014 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, vin la voi ca mamă şi doresc să găsiţi în mine, ca mamă, adăpost, mângâiere şi odihnă. De aceea, copiii mei, apostolii iubirii mele, rugaţi-vă! Rugaţi-vă cu smerită evlavie, cu supunere şi totală încredere în Tatăl Ceresc. Aveţi încredere, aşa cum şi eu am avut încredere când mi s-a spus că voi purta binecuvântarea Promisiunii. Din inima voastră să ajungă mereu pe buzele voastre un “Facă-se voia Ta!”. De aceea, aveţi încredere şi rugaţi-vă, ca eu să pot mijloci pentru voi la Domnul şi El să vă dea binecuvântarea cerească şi să vă umple de Duhul Sfânt. Atunci îi veţi putea ajuta pe toţi cei care nu Îl cunosc pe Domnul. Voi, apostolii iubirii mele, îi veţi ajuta să Îl cheme “Tată” cu încredere deplină. Rugaţi-vă pentru păstorii voştri şi aveţi încredere în mâinile lor binecuvântate. Vă mulţumesc.
”
Mesaj din 2 septembrie 2014 - Apariţia avută de Mirjana
„
D
ragi copii, eu, Mama voastră, vin din nou în mijlocul vostru datorită unei iubiri ce nu are margini, iubirea infinită a nemărginitului
Tată
Ceresc. Şi, în timp ce privesc în inimile voastre, văd că mulţi dintre voi mă primesc ca Mamă şi, cu inimă sinceră şi curată, doresc să fie apostolii mei. Dar eu sunt Mamă şi acelora dintre voi care nu mă acceptaţi şi, în împietrirea inimii voastre, nu vreţi să cunoaşteţi iubirea Fiului meu. Nu ştiţi cât suferă inima mea şi cât Îl rog pe Fiul Meu pentru voi. Îl rog să vă vindece sufletele, căci El o poate face. Îl rog să vă lumineze cu un miracol al Duhului Sfânt ca să încetaţi să Îl trădaţi, blestemaţi şi răniţi mereu din nou. Mă rog cu toată inima să înţelegeţi că numai Fiul Meu e mântuirea şi lumina lumii. Şi voi, copiii mei, apostolii mei dragi, purtaţi-L mereu pe Fiul meu în inimă şi în gânduri: astfel voi purtaţi iubirea. Toţi cei care nu-L cunosc pe El, Îl vor recunoaşte în iubirea voastră. Eu sunt mereu lângă voi. Sunt în mod special alături de păstorii voştri, pentru că Fiul meu i-a chemat să vă conducă pe calea către veşnicie. Vă mulţumesc, apostolii mei, pentru jertfă şi iubire.
”
Mesaj din 25 decembrie 2020 - Apariţia anuală avută de Iakov
„
D
ragi copii, și azi Isus e prezent alături de voi. Chiar și când credeți că ați rămas singuri și că nu mai este lumină în viața voastră, El e prezent. Niciodată nu v-a părăsit și nu s-a îndepărtat de voi. Lumina nașterii Sale luminează această lume și viața voastră. Inima Lui e mereu deschisă față de voi ca să primească orice suferință, ispită, frică sau nevoie a voastră. Mâinile Lui sunt întinse spre voi pentru a vă îmbrățișa ca un
Tată
și a vă spune cât sunteți de importanți pentru El, cât vă iubește și cât le poartă de grijă copiilor Săi. Copii, oare inima voastră e deschisă față de Isus? V-ați predat viața deplin în mâinile Lui? L-ați acceptat pe Isus ca pe Tatăl vostru, căruia puteți să vă adresați mereu pentru a găsi în El mângâiere și tot ce aveți nevoie pentru a trăi o credință autentică? Pentru aceasta, copiii mei, predați-I inima voastră lui Isus și îngăduiți-I să domnească în viețile voastre, căci numai astfel veți accepta prezentul și veți putea confrunta lumea în care trăiți azi. Cu Isus toată frica, suferința și durerea dispar, căci inima voastră acceptă voința Sa și tot ce vi se întâmplă în viață. Isus vă va da credință ca să acceptați totul și nimic nu vă va îndepărta de El, căci El vă ține cu fermitate de mână și nu permite să vă îndepărtați sau să vă pierdeți în momentele dificile, fiindcă El a devenit Domnul vieții voastre. Vă binecuvântez cu binecuvântarea mea de Mamă.
”
To compare Medjugorje messages with another language versions choose