Web address of the page: https://www.medjugorje.ws/ro/messages/highlight?find=eu&page=15 
www.medjugorje.ws » Our Lady of Medjugorje Messages » Our Lady of Medjugorje Messages containing 'eu'

Our Lady of Medjugorje Messages containing 'eu'

Total found: 454
Dragi copii! Iubirea mea caută iubirea voastră deplină şi necondiţionată, care nu vă va lăsa la fel cum eraţi, ci vă va schimba şi vă va învăţa să vă încredeţi în Fiul meu. Copiii mei, cu iubirea mea eu vă salvez şi fac din voi martori adevăraţi ai bunătăţii Fiului meu. Prin urmare, copiii mei, nu vă fie frică să mărturisiţi iubirea în numele Fiului meu. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Bucuraţi-vă cu mine, convertiţi-vă în bucurie şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru darul prezenţei mele printre voi. Rugaţi-vă, ca în inimile voastre, Dumnezeu să fie în centrul vieţii voastre şi pentru ca, prin viaţa voastră, copilaşilor, să daţi mărturie, pentru ca fiecare creatură să poată simţi iubirea lui Dumnezeu. Fiţi mâinile mele întinse, ca fiecare creatură să se poată apropia de iubirea lui Dumnezeu. Eu vă binecuvântez cu binecuvântarea mea maternă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Eu vă chem pentru că am nevoie de voi. Am nevoie de inimi pregătite pentru o iubire imensă. De inimi neîngreunate de vanitate. De inimi care sunt gata să iubească aşa cum a iubit Fiul meu, care sunt gata să se sacrifice cum s-a sacrificat Fiul meu. Am nevoie de voi. Pentru a putea veni cu mine, iertaţi-vă pe voi înşivă, iertaţi-i pe alţii şi adoraţi-L pe Fiul meu. Adoraţi-L şi pentru cei care nu L-au cunoscut, care nu-L iubesc. Pentru aceasta am nevoie de voi, pentru aceasta vă chem. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu vin pentru a vă arăta, cu iubire maternă, calea pe care trebuie să mergeţi pentru a fi cât mai asemănători cu putinţă cu Fiul meu şi astfel mai aproape de Dumnezeu şi mai plăcuţi Lui. Nu refuzaţi iubirea mea. Nu renunţaţi la salvare şi la viaţa veşnică datorită lucrurilor trecătoare şi vanităţii acestei vieţi. Sunt în mijlocul vostru pentru a vă conduce şi, ca o Mamă, vă avertizez. Veniţi cu mine.
Dragi copii! Astăzi vă invit din nou la convertire. Copilaşilor, voi nu sunteţi destul de sfinţi şi nu radiaţi sfinţenia altora, de aceea rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă şi lucraţi la convertirea voastră personală pentru a fi semne ale iubirii lui Dumnezeu pentru ceilalţi. Eu sunt cu voi şi vă conduc spre veşnicia spre care ar trebui să aspire orice inimă. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Astăzi, cu inima mea maternă, vă invit să învăţaţi să iertaţi total şi necondiţionat. Voi suferiţi nedreptăţi, trădări şi persecuţii, dar prin aceasta vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu şi Îi deveniţi mai dragi. Copiii mei, rugaţi-vă pentru darul iubirii. Numai iubirea iartă totul, aşa cum iartă Fiul meu. Urmaţi-L pe El. Eu sunt în mijlocul vostru şi mă rog pentru ca, atunci când veţi fi în faţa Tatălui vostru, să puteţi spune: “Iată-mă, Tată, L-am urmat pe Fiul Tău, am iubit şi am iertat cu inima, pentru că am crezut în judecata Ta, am avut încredere în Tine.” Vă mulţumesc.
Dragi copii! Lucraţi cu bucurie şi perseverenţă la convertirea voastră. Oferiţi toate bucuriile şi tristeţile voastre Inimii mele neprihănite pentru a vă putea conduce pe toţi la Fiul meu Preaiubit, pentru ca în inima Lui să găsiţi bucuria. Eu sunt cu voi pentru a vă învăţa şi pentru a vă conduce spre veşnicie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! Şi astăzi sunt printre voi pentru a vă arăta drumul care vă va ajuta să cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu, iubirea Dumnezeului care v-a permis să-L numiţi Tată şi să-L invocaţi ca pe un Tată. Vă cer să priviţi cu sinceritate în inimile voastre şi să vedeţi cât de mult Îl iubiţi. Este El ultimul pe care îl iubiţi? Înconjuraţi de bunuri materiale, de câte ori nu L-aţi trădat, respins şi uitat? Copiii mei, nu vă amăgiţi cu bunurile pământeşti. Gândiţi-vă la suflet, pentru că e mai important decât trupul. Purificaţi-l. Invocaţi-L pe Tatăl, El vă aşteaptă; întoarceţi-vă la El! Eu sunt cu voi pentru că, El, în mila Lui, mă trimite. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp de pregătire şi de aşteptare plină de bucurie, eu, ca Mamă, doresc să vă arăt ceea ce e cel mai important: sufletul vostru. Se poate Fiul meu naşte în el? Este el curăţat - prin iubire - de minciuni, de mândrie, de ură şi de răutate? Îl iubeşte sufletul vostru pe Dumnezeu mai presus de toate ca pe pe un Tată şi îl iubeşte pe aproapele vostru în Cristos? Eu vă arăt calea care vă va înălţa sufletul la unirea deplină cu Fiul meu. Doresc ca Fiul meu să se nască în voi. Ce bucurie ar fi aceasta pentru mine, ca Mamă! Vă mulţumesc.
Dragi copii! Astăzi vă invit să veniţi cu mine cu o încredere totală, pentru că eu doresc să vă fac să-L cunoaşteţi pe Fiul meu. Nu vă fie frică, copiii mei. Eu sunt cu voi, eu sunt lângă voi. Vă arăt drumul pentru a vă ierta pe voi înşivă, a-i ierta pe alţii şi, cu căinţă sinceră în inimă, să îngenuncheaţi înaintea Tatălui. Faceţi să moară în voi tot ce vă împiedică să iubiţi şi să fiţi salvaţi, să fiţi cu El şi în El. Hotărâţi-vă pentru un nou început, începutul iubirii sincere a lui Dumnezeu Însuşi.Vă mulţumesc.
Dragi copii! Fie ca acest timp să fie pentru voi un timp de rugăciune personală, pentru ca sămânţa credinţei să crească în inimile voastre; şi să crească într-o mărturie plină de bucurie faţă de ceilalţi. Eu sunt cu voi şi doresc să vă stimulez pe voi toţi să creşteţi şi să vă bucuraţi în Domnul care v-a creat. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! Cu iubire maternă vă invit astăzi să fiţi un far pentru toate sufletele care se rătăcesc în tenebrele necunoaşterii iubirii lui Dumnezeu. Pentru a putea să iluminaţi cât mai puternic cu putinţă şi să atrageţi cât mai multe suflete cu putinţă, nu permiteţi ca falsităţile care ies din gurile voastre să reducă la tăcere conştiinţa voastră. Fiţi perfecţi! Eu vă conduc cu o mână maternă, cu o mână de iubire. Vă mulţumesc.
Dragi copii! În acest timp de har, în care şi natura se pregăteşte să ofere cele mai frumoase culori din timpul anului, eu vă invit, copilaşilor: deschideţi-vă inimile lui Dumnezeu-Creatorul, pentru ca El să vă transforme şi să vă modeleze după chipul Său, ca tot binele care se află adormit în inimile voastre să se trezească la o viaţă nouă şi la o dorinţă arzătoare de veşnicie. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea.
Dragi copii! În acest timp special al încercării voastre de-a vă apropia cât mai mult de Fiul meu, de suferinţa Lui, dar şi de iubirea cu care a suportat-o, eu doresc să vă spun că sunt cu voi. Vă voi ajuta să învingeţi greşelile şi încercările cu harul meu. Vă voi învăţa iubirea, iubirea care şterge păcatele şi vă face face perfecţi, iubirea care vă dă pacea Fiului meu acum şi pentru totdeauna. Pacea să fie cu voi şi în voi, pentru că eu sunt Regina Păcii. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Eu doresc că astăzi voi să fiţi floarea mea. Udaţi această floare cu rugăciunea, udaţi sufletul vostru cu rugăciunea. Doresc, dragi copii, să vă rugaţi pentru toate acele flori uscate şi ofilite şi pentru toate sufletele care mor. Rugaţi-vă, dragi copii, rugaţi-vă.
Dragi copii! Şi astăzi Mama vrea să vă invite să vă rugaţi. Rugaţi-vă în acest timp, rugaţi-vă împreună în familii. Creşteţi în sfinţenie în familiile voastre. Eu mă rog cu voi, eu mă rog pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc, dragi copii, pentru că şi astăzi aţi primit mesajele mele şi pentru că trăiţi mesajele mele.
Dragi copii! Astăzi că invit să iubiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Rugaţi-vă pentru darul iubirii pentru că atunci când sufletul iubeşte Îl cheamă la el pe Fiul meu. Fiul meu nu-i refuză pe cei care Îl cheamă şi care doresc să trăiască conform Lui. Rugaţi-vă pentru cei care nu înţeleg iubirea, care nu înţeleg ce înseamnă să iubeşti. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să fie pentru ei Tată şi nu Judecător. Copiii mei, fiţi voi apostolii mei, fiţi fluviul meu de iubire. Eu am nevoie de voi. Vă mulţumesc.
Dragi copii! Şi astăzi doresc să vă chem pe toţi să fiţi puternici în rugăciune şi în momentele în care încercările vă asaltează. Trăiţi în bucurie şi în umilinţă vocaţia voastră creştină şi daţi mărturie tuturor. Eu sunt cu voi şi vă aduc pe toţi înaintea Fiului meu, Isus, şi El va fi pentru voi putere şi sprijin. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! În acest timp în care în mod special vă rugaţi şi cereţi mijlocirea mea, vă invit, copilaşilor, să vă rugaţi pentru ca prin rugăciunile voastre să pot ajuta cât mai multe inimi cu putinţă să se deschidă faţă de mesajele mele. Rugaţi-vă pentru intenţiile mele. Eu sunt cu voi şi mijlocesc înaintea Fiului meu pentru fiecare dintre voi. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele.
Dragi copii! În acest timp în care mintea şi trupul se odihnesc, vă cer să mă ajutaţi. Inima voastră să bată mereu pentru Dumnezeu: astfel mă veţi ajuta ca marele plan pe care Dumnezeu îl are cu întreaga omenire să meargă înainte. De aceea vă cer, dragi copii, să vă rugaţi pentru intenţiile mele. Satan doreşte să distrugă prin orice mijloc acest plan. Oferiţi-mi rugăciuni, posturi, mici sacrificii ale cotidianităţii voastre, astfel încât eu să I le pot da Fiului meu şi să pot mijloci pentru fiecare. Nu vă preocupaţi, noi vom şti la ce să le folosim. Aveţi încredere, copilaşilor, eu vă sunt mereu aproape. Vă mulţumesc.
<<Previous  1 ... 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 ... 23 Next>>