Medjugorje Website Updates by month noiembrie, 1986

6 noiembrie 1986 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Weekly Messages
Dragi copii! Astăzi doresc să vă invit să vă rugaţi zilnic pentru sufletele din purgatoriu. Fiecărui suflet îi sunt necesare rugăciunea şi harul pentru a ajunge la Dumnezeu şi la iubirea lui Dumnezeu. Prin aceasta şi voi, dragi copii, veţi primi noi mijlocitori, care vă vor ajuta în viaţă să înţelegeţi că lucrurile de pe pământ nu sunt importante pentru voi, că doar Cerul e scopul spre care trebuie să tindeţi. Prin urmare, dragi copii, rugaţi-vă fără încetare, pentru a putea să vă ajutaţi pe voi înşivă şi pe alţii, cărora rugăciunile voastre le vor aduce bucurie. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
13 noiembrie 1986 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Weekly Messages
Dragi copii! Astăzi vă invit pe toţi să vă rugaţi din inimă şi să schimbaţi din zi în zi viaţa voastră. În mod special vă invit, dragi copii, să începeţi să trăiţi in sfinţenie prin rugăciunile şi sacrificiile voastre, pentru că eu doresc ca fiecare dintre voi, care a ajuns la izvorul harurilor, să ajungă în Paradis cu un dar special pentru mine, şi anume sfinţenia. De aceea, dragi copii, rugaţi-vă şi transformaţi-vă zi de zi viaţa pentru a deveni sfinţi. Eu vă voi fi mereu aproape. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
20 noiembrie 1986 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Weekly Messages
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să trăiţi şi să urmaţi cu o iubire specială toate mesajele pe care vi le dau. Dragi copii, Dumnezeu nu doreşte să fiţi căldicei şi nehotărâţi, ci să vă abandonaţi cu totul Lui. Voi ştiţi că eu vă iubesc şi că ard de iubire pentru voi. Prin urmare, dragi copii, hotărâţi-vă şi voi pentru iubire, ca să ardeţi de iubire şi să cunoaşteţi, din zi în zi, iubirea lui Dumnezeu. Dragi copii, hotărâţi-vă pentru iubire, pentru ca iubirea să ia primul loc în voi toţi, dar nu iubirea umană, ci iubirea lui Dumnezeu. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!
27 noiembrie 1986 /  Section: Our Lady of Medjugorje Messages - Category: Weekly Messages
Dragi copii! Şi astăzi vă invit să îmi consacraţi viaţa voastră cu iubire, pentru ca eu să vă pot conduce cu iubire. Eu vă iubesc, dragi copii, cu o iubire specială şi doresc să vă conduc pe toţi în Cer la Dumnezeu. Eu doresc ca voi să înţelegeţi că această viaţă durează puţin în comparaţie cu cea din Cer. De aceea, dragi copii, hotărâţi-vă astăzi din nou pentru Dumnezeu. Doar aşa voi putea să vă arăt cât îmi sunteţi de dragi şi cât de mult doresc ca voi toţi să fiţi salvaţi şi să fiţi cu mine în Cer. Vă mulţumesc că aţi răspuns chemării mele!

Pentru ca Dumnezeu să poată trăi în inimile voastre trebuie să iubiţi.

`